World Class România va deschide un club de fitness în Sema Parc

River Development, compania care administrează şi dezvoltă proiectul imobiliar Sema Parc, anunță semnarea unui contract de închiriere cu World Class România, cea mai mare rețea de health & fitness din țară. Noul club de fitness World Class care se va deschide la finalul lunii februarie 2020 va avea o suprafață de 1.355 metri pătrați și va pune la dispoziția angajaților complexului facilități premium și echipamente sportive de ultimă generație.

Noul club de fitness World Class se va deschide în februarie 2020 și se va întinde pe o suprafață de 1.355 metri pătrați, oferind noilor membri acces la facilități premium și echipamente de ultimă generație. Antrenamentele se vor desfășura în zonele moderne de cardio și forță, precum și în studiourile de aerobic și ciclism echipate cu biciclete de înaltă performanță.

“Sectorul imobiliar nu mai este astăzi doar despre clădiri. Întreaga filosofie din real-estate migrează către experiențe care să răspundă nevoilor consumatorului modern, fie că vorbim de segmentul office sau rezidențial. Prin prezența World Class în Sema Parc, lărgim spectrul facilităților oferite deja cu vârful de gamă al unei oferte profesioniste, numărul unu în fitness în România. Sperăm ca acest beneficiu oferit celor peste 8.000 de angajați din complexul Sema Parc să întărească portofoliul de angajator al chiriașilor noștri și să genereze beneficii de sănătate în rândul angajaților”, a declarat Ion Rădulea, CEO River Development.

„Obiectivul rețelei de sănătate și fitness World Class este de a oferi tot mai multor români șansa de a alege un stil de viață activ și sănătos prin sport, sănătate și fitness, acest obiectiv fiind materializat prin deschiderea unui nou club: World Class Sema Parc, într-o locație aleasă strategic, în imediata apropiere a unora dintre cele mai importante clădiri de birouri. Aceasta este doar una dintre noile inaugurări pe care le-am planificat pentru viitorul apropiat. Extinderea rețelei World Class va continua și sperăm că aceasta va aduce o schimbare în stilul de viață al românilor și va transforma #BeHealthy Movement for More Movement lansată de World Class într-o Mișcare Națională”, a declarat Kent Orrgren, CEO al World Class.

Locația unică a noului club World Class a fost aleasă strategic, deoarece Sema Parc este amplasat într-o zonă foarte accesibilă, în cel mai nou pol de dezvoltare imobiliară – zona de centru-vest a Bucureștiului, la 200 m de stația de metrou Petrache Poenaru, 10 minute de centrul orașului, fiind unul dintre cele mai reprezentative parcuri de business din București.

În prezent, în Sema Parc, sunt în stadiu de construcție două noi clădiri de birouri de clasă A, cu o suprafață închiriabilă de peste 31.500 mp, cu termen de finalizare în al doilea trimestru din anul 2021. În ultimii trei ani, Sema Parc a fost implicată în dezvoltarea altor trei clădiri de birouri clasa A cu o suprafață totală închiriabilă de peste 38.000 mp. Primele două clădiri (Bruxelles și Paris – cu o suprafață cumulată de 23.500 mp) au fost deja finalizate, cea de-a treia (Berlin – 14.817 mp) fiind livrată recent, în T3 2019.

ABOUT RIVER DEVELOPMENT

River Development este un dezvoltator imobiliar autohton, susținut de o echipă de profesioniști cu o vastă experiență în planificarea, dezvoltarea și gestionarea de proiecte imobiliare. Prin conceptele, amploarea și unicitatea proiectelor aflate în derulare și a celor care vor urma, și, nu în ultimul rând, prin abordarea inovativă și curajoasă, River Development își propune schimbarea arealului central-vestic al Bucureștiului, redând societății un spațiu urban modern și armonios pentru oamenii care aleg să locuiască sau să lucreze aici.

DESPRE SEMA PARC

Sema Parc este cel mai mare proiect de reconversie urbană a Bucureștiului. Proiectul presupune o dezvoltare imobiliară întinsă pe aproximativ 41 de hectare și o suprafață totală construită de  aproximativ 1 milion de metri pătrați.